Cantus Ecclesiae
Cantus Ecclesiae
Cantus Ecclesiae
Cantus Ecclesiae
Cantus Ecclesiae
Cantus Ecclesiae
Cantus Ecclesiae
Cantus Ecclesiae

Despre Orga Wegenstein

Orga Wegenstein

a Catedralei Romano-Catolice Sfântul Iosif din București

Cantus Ecclesiae

Povestea orgii actuale a catedralei a început în anul 1923, când preotul paroh al catedralei, pr. Carol Auner, a corespondat cu firmele constructoare de orgi Wegenstein şi fiii, Rieger și Aristide-Cavaillé-Coll, în vederea construirii unui nou instrument pentru lăcașul de cult, deoarece orga veche, Mutin, se deteriorase în timp. La finalul discuțiilor a fost luată decizia achiziției noului instrument de la firma timișoreană Wegenstein şi fiii.

Datorită informațiilor oferite de organistul și muzicologul Franz Metz aflăm că fondatorul acestei firme constructoare de orgi a fost austriacul Leopold Wegenstein, stabilit în Timișoara în anul 1885. Acesta preluase atelierul firmei Joseph Hromadka pe care l-a transformat ulterior în propria firmă, aceasta devenind în timp una dintre cele mai importante firme de construit orgi din sud-estul Europei. Continuitatea atelierului a fost susținută de fiii săi, Richard, Viktor și Joseph, care au preluat afacerea familiei în anul 1930. Din nefericire, din cauza bombardamentelor celui de-al Doilea Război Mondial și a vicisitudinilor perioadei comuniste, astăzi, această firmă nu mai există.

Pentru început, orga catedralei a fost montată, aproape în întregime, în salonul mare al firmei Wegenstein din Timișoara, iar după ce a fost asigurată funcționarea ei și a fost finalizată intonarea tuburilor, aceasta a fost demontată și transportată la București.

Acest instrument face parte organică din structura edificiului catedralei, în proiectarea sa ținându-se cont de arhitectura lăcașului de cult ce poartă amprenta unui gotic simplificat, de tradiție italiană. Orga este construită pe două nivele și este compartimentată în patru spații corespunzătoare celor trei claviaturi și pedalierului. Dintre cele 54 de registre se evidențiază registrul extrem de rar și unicat în țară: harpă/vibrafon; diversitatea registrelor de fond, a celor cu ancii și a celor aliquote facilitând abordarea unui repertoriu substanțial, rod al gândirii muzicale a compozitorilor de peste cinci secole, din Renaștere până în zilele noastre. Cele 3375 de tuburi sonore sunt realizate din lemn sau din diverse aliaje, acestea pornind de la dimensiunea de doi centimentri și ajungând până la cea de cinci metri, pe un ambitus cuprins între 33 Hz si 16 000 Hz.

Cantus Ecclesiae
Cantus Ecclesiae

Inaugurarea instrumentului a fost marcată prin două concerte susținute de organistul Franz Xaver Dressler alături de Orchestra Filarmonicii din București. Era primul concert de acest gen din București, lipsa unei orgi adecvate făcând până atunci imposibilă execuţia de compoziții pentru orgă și orchestră. Cel de-al doilea concert a fost onorat cu prezenţa Reginei Maria și a compozitorului George Enescu.

Orga catedralei a acompaniat sute de mii de celebrări pe parcursul acestor ani și a umplut catedrala cu sunetul său în cadrul multor evenimente extrem de importante; amintim doar vizita Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea din anul 1999 și recenta vizită din anul 2019 a papei Francisc. De la consola acestei orgi au concertat organiști cu cariere internaționale dintre care îi amintim pe Franz Xaver Dressler, Helmut Plattner, Baptiste-Florian Marle-Ouvrard, Thierry Escaich.

Această trăinicie a instrumentului a fost posibilă în primul rând datorită grijii deosebite a organiștilor titulari (Iosif Paschill, Pr. Iosif Gerstenengst, Marcel-Octav Costea, etc.), iar în al doilea rând, datorită lucrărilor de întreținere și recondiționare realizate în decursul anilor: firma constructoare a realizat primele reparații în anul 1948, mai apoi, între anii 1962-1965, lucrările au fost sub conducerea inginerului de aviație Sandu Maria Ionescu, iar între anii 2008-2010, la inițiativa organistului Marcel-Octav Costea și cu binecuvântarea IPS Ioan Robu Arhiepiscop Mitropolit emerit, orga a fost restaurată complet sub coordonarea maestrului Ferdinand Stemmer.

Astăzi, după 90 de ani în care orga, înafară de zile bune a cunoscut și anii grei ai celui de-al Doilea Război Mondial, sau cutremurele ce au zguduit Bucureștiul, instrumentul continuă să cânte și să-i încânte pe toți cei care trec pragul Catedralei Sfântul Iosif.

Cantus Ecclesiae

Specificații tehnice

 

Prospect:
neogotic
Consola:
Separată de bufet, 3 manuale Do-sol3, ped. Do-fa1, rola cresc., 2 ped. expr.
Tractura:
claviatură: electro-pneumatică
registre: electro-pneumatică
Ventilația:
acționarea foiului: ventilator electric situat în orgă, silențios

Manualul I

Bordone 16
Principale largo 8
Viola di gamba 8
Flauto cavo 8
Corno di camoscio 8
Ottava 4
Flauto a camino 4
Quinta 22/3
Ottava 2
Ripieno 5-7 file
Cornetto 8 3-5 file
Tromba amabile 8

Manualul II

Quintadena 16
Principale dolce 8
Flauto a camino 8
Salicionale 8
Viola 4
Flauto traverso 4
Flauto quinta 22/3 Flauto silvestrino 2
Terza 13/5
Sesquialtera 22/3
Cembalo 1 3file
Cromorne 8 Kopfregal 4
Tremolo

Manualul III

Principale violone 8
Flauto di concerto 8
Quintadena 8
Eolina 8
Voce celesta 8
Prestante 4
Corno di camoscio 4
Flauto quinta 22/3
Flautino 2
Sifflöte 1
Cornetto echegg.
8 3-5file
Rankett 16
Tromba armonica 8
Oboe 8
Voce umana 4
Tremolo per voce umana
Arpa 4
Vibrafono per arpa

Pedalier

Basso principale 32
Contrabasso 16
Subbasso 16
Basso quinta 102/3
Basso ottava 8
Violoncello 8
Basso corale 8
Ottava 4
Tuba 16
Rankett 16
Trombone 8
Clarino 4
Zampogna 2

Auxiliare

registrele de cuplare:
I/Ped.
II/Ped.
III/Ped.
II/I
III/I
Ott. acuta I
Ott. acuta III/I
Ott. grave III/I
III/II

Parteneri

Și tu ne poți susține activitățile noastre. Fie că ești persoană fizică sau firmă, ai posibilitatea să redirecționezi un procent din impozit în asociația noastră. Totodată ne poți ajuta și cu un simplu transfer bancar.

Mai multe informații

Înscrie-teContact